Adăugarea și editarea formelor
După ce adăugați o formă pe o pagină, o puteți personaliza într-o serie de moduri. De exemplu, puteți transforma steaua în cinci colțuri într-o explozie cu douăzeci de colțuri, ajusta colțurile unui pătrat, adăuga text în interiorul unei forme și multe altele.
Adăugarea unei forme
-
Faceți clic pe Formă în bara de instrumente.
Faceți clic pe săgeți pentru a vizualiza mai multe stiluri de forme.
Selectați o formă pentru a o adăuga la pagină.
Ajustarea curbelor de-a lungul marginii unei forme
Selectați forma.
Alegeți Format > Forme și linii > Transformă în formă editabilă (din meniul Format din partea de sus a ecranului computerului dvs).
-
Faceți dublu clic pe un mâner pentru a transforma o linie curbă într-una dreaptă. Mânerele reprezintă tipuri diferite de linii:
Cerc cu contur roșu: Liniile care se conectează în acest punct sunt curbate.
-
Pătrat cu contur roșu: Liniile care se unesc în acest punct sunt drepte.
Faceți clic în afara formei după ce finalizați editarea.
Pentru a schimba curbele implicite în Bézier, faceți clic pe Pages > Preferințe (din meniul Pages din partea de sus a ecranului computerului dvs), apoi, în panoul General, selectați “Curbele revin la Bézier”. Atunci când editați o formă care folosește curbe Bézier, ajustați curba cu ajutorul mânerelor de pe punct.
Ajustarea caracteristicilor unei forme
Puteți schimba în anumite moduri caracteristicile unei forme predesenate.
Selectaţi o formă, apoi efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Remodelați colțurile unui pătrat rotunjit: Trageți mânerul verde către un colț pentru a-l ascuți sau depărtați-l de colț pentru a-l face mai rotund.
Modificarea numărului de puncte ale unei stele: trageți de mânerul verde exterior, în sens orar sau invers orar pentru a adăuga sau elimina puncte. O stea poate avea între trei și douăzeci de colțuri.
Modificarea formei punctelor unei stele: Trageți de mânerul verde interior spre centrul stelei pentru a face punctele mai lungi și mai înguste sau îndepărtați mânerul de centru pentru a scurta și lăți punctele.
Modificarea formei unui balon de explicații sau de dialog: Trageți mânerul verde de pe corpul balonului pentru a-l remodela. Trageți mânerul verde din vârful unui punct pentru a-i modifica lungimea și poziția. Trageți mânerul verde de la baza unui punct pentru a-i modifica lățimea.
Modificarea numărului de laturi ale unui poligon: Trageți de mânerul verde în sens orar sau antiorar pentru a ajusta numărul de laturi.
Ajustarea proporțiilor săgeților: Trageți mânerul verde către vârful săgeții pentru a micșora vârful sau trageți către punctul lateral al săgeții pentru a îngroșa coada săgeții.
Adăugarea mai multor puncte de editare unei forme: Alegeți Format > Forme și linii > Transformă în formă editabilă (din meniul Format din partea de sus a ecranului computerului dvs). Faceți clic pe formă acolo unde doriți să adăugați un punct de editare, apoi trageți punctul.
Desenarea unei forme
Puteți „desena” pe pagină pentru a vă crea propriile forme.
Faceți clic pe Formă în bara de instrumente, apoi faceți clic pe Desenare cu penița.
Faceți clic oriunde pe pagină pentru a crea primul punct al formei personalizate.
-
Mutați cursorul, apoi faceți clic pentru a crea alt punct, continuați să adăugați cât mai multe puncte doriți.
Pentru a crea un segment curbat, faceți clic, trageți, apoi faceți din nou clic.
Pentru a șterge un segment pe care tocmai l-ați creat, selectați un punct, apoi apăsați Ștergeți.
-
Pentru a finaliza forma, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Închideţi forma (adăugaţi o linie continuă între primul şi ultimul punct): Faceți clic pe primul punct.
Lăsaţi forma deschisă (nicio linie între primul şi ultimul punct): Apăsați Esc (Escape).
Ștergerea unui segment pe care tocmai l-ați creat: Selectați un punct, apoi apăsați tasta Ștergere.
Pentru a modifica punctele sau contururile de linie ale formei, selectați forma, api alegeți Format > Forme și linii > Transformă în formă editabilă (din meniul Format din partea de sus a ecranului computerului dvs).
Combinarea formelor pentru a crea o formă nouă
Puteți să creați o formă nouă prin combinarea mai multor forme. De exemplu, dacă doriți să creați o formă care să arate ca o inimă, puteți să utilizați trei forme - un romb și două cercuri - și să le uniți într-o singură formă. De asemenea, puteți să scădeți forme din alte forme sau să eliminați zona de suprapunere dintre două forme.
-
Selectați cel puțin două forme care se ating sau se suprapun.
Sfat: Suprapuneți forme pentru un efect mai interesant.
-
În panoul Aranjare al inspectorului Format, faceți clic pe unul din următoarele butoane:
Unește: Combină formele selectate într-o singură formă.
Intersecție: Creează o formă din zona de suprapunere.
Scade: Elimină forma care se află deasupra altei forme. Pentru a alege forma care este eliminată, mutați forma în stratul cel mai de sus. Pentru a afla mai multe despre modul de a schimba straturile, consultați Ordonarea în straturi, gruparea și blocarea obiectelor.
Exclude: Creează o formă care exclude zona de suprapunere dintre forme.