Adăugarea unei legende la un obiect
Puteți să adăugați o legendă sau o etichetă unor imagini, tabele, forme și altor obiecte. Scrieți o legendă într-o casetă de text, apoi grupați-o cu obiectul.
Adăugarea unei legende
-
Faceți clic în apropierea locului unde doriți să apară legenda, apoi clic pe Text în bara de instrumente.
O casetă de text apare în pagină.
Trageți caseta de text acolo unde doriți și folosiți instrumentele din panoul Aranjare al inspectorului Format pentru a face ajustări exacte.
-
Scrieți conținutul legendei.
Dacă textul nu încape, trageți mânerele de selecție ale casetei de text. Dacă nu vedeți mânerele de selecție, faceți clic în afara casetei, apoi faceți clic o singură dată pe text.
-
Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Modificarea aspectului textului: Folosiți comenzile pentru font din panoul Text al inspectorului Format pentru a alege alt font, pentru a schimba dimensiunea fontului și alte opțiuni.
Modificarea aspectului casetei de text: Faceți clic pe unul din stilurile de casetă de text din partea de sus a panoului Stil din inspectorul Format sau folosiți alte comenzi din panoul Stil pentru a schimba culoarea, pentru a adăuga o umbră sau pentru a face alte ajustări.
Pentru a grupa legenda cu obiectul astfel încât să rămână împreună, selectați legenda și obiectul, apoi faceți clic pe Grupează în partea de jos a panoului Aranjare din inspectorul Format.
Alegeți o opțiune din meniul pop-up Încadrare text din partea de sus a panoului Aranjare pentru a configura modul de încadrare a textului în jurul obiectului și legendei.
Dacă doriți să folosiți aceeași formatare pentru toate legendele din document, puteți să creați un stil de paragraf pentru legende, pe care să-l puteți aplica ușor tuturor legendelor din document.