Găsirea unui document
Dacă nu știți sigur unde ați salvat un document, iată câteva metode rapide de a-l găsi.
Găsirea unui document de pe iCloud sau de pe Mac-ul dvs.
-
Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Dacă ați deschis fișierul recent: Deschideți Pages, alegeți Fișier > Deschise recent (din meniul Fișier din partea de sus a ecranului computerului dvs.), apoi alegeți documentul. Pages afișează ultimele zece documente pe care le-ați deschis.
-
Dacă știți titlul documentului: Deschideți Pages, alegeți Fișier > Deschide (din meniul Fișier din partea de sus a ecranului computerului), apoi introduceți parțial sau integral titlul în câmpul de căutare. Faceți clic pe Toate, iCloud sau Pe Mac-ul meu pentru a concentra căutarea. Când găsiți documentul, faceți dublu clic pe el pentru a-l deschide.
Sfat: Pentru a vedea unde este salvat fișierul pe Mac-ul dvs, selectați documentul; calea fișierului este afișată în partea de jos a ferestrei de dialog. Documentele salvate pe iCloud nu au nicio cale, deoarece acestea nu sunt stocate pe computerul dvs.
Dacă nu știți titlul sau dacă doriți să căutați în fișierele atașate la e-mailuri și în conținutul documentelor: Faceți clic pe pictograma Spotlight din bara de meniu din colțul dreapta sus al ecranului computerului (arată ca o lupă), apoi introduceți unul sau mai multe cuvinte din titlul sau din conținutul documentului. În rezultatele căutării, mutați cursorul peste un articol pentru a-l previzualiza. Pentru a deschide documentul, faceți clic pe acesta. Pentru a vedea unde se află documentul pe computer, faceți Comandă-clic pe document.