Utilizarea unui server WebDAV pentru partajarea documentelor
Dacă aveți acces la un server WebDAV, puteți copia documentele Pages direct pe server în format Pages ’09 (doar de pe un Mac), Microsoft Word sau PDF.
Puteți transfera documentele de pe server pe dispozitivul dvs. iOS în formate ca Pages ‘09, Word sau text simplu (.txt). Puteți accesa un server WebDAV în gestionarul de documente de pe dispozitivul dvs. iOS.
Înainte de a putea transfera fișiere utilizând un server WebDAV, trebuie mai întâi să îl configurați pentru a fi accesibil din Pages pe un dispozitiv iOS.
Conectarea la un server WebDAV de pe un Mac
În Finder, alegeți Acces > Conectare la server, scrieți adresa serverului în câmpul Adresă server, apoi faceți clic pe Conectează.
Adresa serverului ar trebuie să fie într-o formă similară cu aceasta:
http://numeserver.com/cael/
Puteți afla informații suplimentare despre utilizarea WebDAV pe un Mac în Centru de ajutor pe Mac-ul dvs. Alegeți Ajutor > Ajutor Mac > Centru de ajutor, apoi căutați după WebDAV.
Configurarea unui server WebDAV în Pages pe un dispozitiv iOS
În gestionarul de documente, apăsați din bara de instrumente.
Apăsaţi Copiaţi din WebDAV, apoi introduceţi adresa serverului (adresa web sau URL-ul).
Introduceți numele dvs. de utilizator și parola.
Apăsați Autentificare.
După autentificarea pe serverul dvs. WebDAV, puteți copia fișiere pe sau de pe server fără a mai fi necesară o altă autentificare. Veți rămâne autentificat pe serverul configurat până când apăsați Ieșire.
Pentru a vă conecta la un alt server WebDAV, ieșiți de pe serverul actual și configurați altul.
Copierea unui document pe serverul dvs. WebDAV de pe un dispozitiv iOS
-
Deschideți Pages pe dispozitivul dvs, apoi efectuați una din acțiunile următoare:
Pe iPad, dacă documentul este deschis: Apăsați (sau dacă documentul este partajat pe iCloud), apoi apăsați Trimiteți o copie.
Pe iPhone sau iPod touch, dacă documentul este deschis: Apăsați , apăsați Partajați și tipăriți, apoi apăsați Trimiteți o copie.
Dacă documentul este închis: Apăsați în gestionarul de documente, apăsați Trimiteți o copie, apoi apăsați documentul pe care doriți să îl transferați.
-
Apăsați WebDAV, apoi apăsați un format de document.
Dacă serverul dvs. WebDAV nu este deja configurat în Pages, introduceți informațiile solicitate și autentificați-vă.
Apăsați pe dosarul în care doriți să salvați documentul.
Apăsați Copiați în dreapta sus.
Copierea unui document de pe serverul dvs. WebDAV pe un dispozitiv iOS
-
În gestionarul de documente, apăsați din bara de instrumente, apoi apăsați Copiați din WebDAV.
Dacă serverul dvs. WebDAV nu este deja configurat în Pages, introduceți informațiile solicitate și autentificați-vă.
-
Găsiți documentul pe care doriți să îl copiați apăsând dosarul în care se află acesta.
Dacă nu este listat niciun fișier sau dosar, serverul este gol.
-
Apăsați documentul pe care doriți să îl copiați.
Documentul este descărcat și apare în gestionarul de documente.
Pages poate deschide documente salvate utilizând unele tipuri de criptare a fișierelor disponibile în Microsoft Office 97 sau în versiuni ulterioare. Dacă nu puteți deschide un document Microsoft Word criptat, încercați să schimbați tipul de criptare sau opțiunile de criptare utilizate, apoi să îl salvați din nou înainte de a-l deschide în Pages.
Pages nu importă fișiere în format de text îmbogățit (.rtf). Convertiți fișierele .rtf într-un alt tip de fișier compatibil înainte de a le importa în Pages.
Ștergerea unui fișier de pe un server WebDAV utilizând un dispozitiv iOS
În gestionarul de documente, apăsați , apoi apăsați Copiați de pe WebDAV.
Găsiți documentul pe care doriți să îl copiați apăsând dosarul în care se află acesta.
-
Glisați cu degetul peste numele fișierului, apoi apăsați butonul ștergeți care apare.
În acest mod puteți șterge doar fișiere, nu și dosare. Această acțiune este ireversibilă.