Verificarea ortografiei

Puteți configura Pages să semnalizeze greșelile pe măsură ce scrieți și puteți verifica greșelile de ortografie pentru întregul document sau pentru textul selectat. De asemenea, Pages poate verifica gramatica și căuta definițiile cuvintelor.

Utilizați fereastra Ortografie și gramatică (prezentată mai jos) pentru a verifica ortografia și gramatica, a adăuga termeni în dicționar și a schimba limba dicționarului. Atunci când adăugați termeni în dicționar, Pages învață noile cuvinte pentru a nu le marca drept greșit ortografiate.

Fereastra Ortografie și gramatică

Deschiderea feresteri Ortografie și gramatică

  • Alegeți Editare > Ortografie și gramatică > Afișează ortografia și gramatica (din meniul Editare din partea de sus a ecranului computerului).

Verificarea automată a ortografiei și a gramaticii

  1. Alegeți Editare > Ortografie și gramatică (din meniul Editare din partea de sus a ecranului computerului dvs), apoi activați oricare dintre opțiunile:

    • Verifică ortografia în timpul scrierii: Subliniază cu roșu cuvintele greșite.

    • Verifică gramatica odată cu ortografia: Subliniază cu roșu greșelile de ortografie și cu verde gramatica îndoielnică.

    • Corectează ortografia automat: Subliniază cu albastru greșelile de ortografie pe măsură ce scrieți și afișează scurt cuvântul de înlocuire. Dacă nu sunteți de acord cu acesta, faceți clic pe x din balonul de sugestii pentru a păstra textul introdus de dvs.

  2. Faceți Control-clic pe un cuvânt scris greșit, apoi selectați una dintre opțiunile din meniul de scurtături.

Dacă un cuvânt este scris corect, dar este subliniat cu roșu, faceți Control-clic pe cuvânt, apoi selectați Învață ortografia. Cuvântul va fi adăugat la dicționar și nu va mai fi marcat în viitor.

Configurarea verificării ortografiei pentru mai multe limbi

Utilizați meniul pop-up din partea de jos a ferestrei Ortografie și gramatică pentru a alege o limbă pentru verificarea ortografiei.

Puteți configura Mac-ul dvs. pentru a verifica ortografia pentru mai multe limbi. Verificarea ortografiei trebuie configurată la opțiunea Automat după limbă.

  1. Deschideți Preferințe sistem pe Mac-ul dvs, faceți clic pe Tastatură, apoi clic pe Text

    Puteți accesa Preferințe sistem din meniul Apple aflat în colțul din stânga sus al ecranului computerului dvs.

  2. Alegeți o Configurare din meniul pop-up Ortografie.

  3. Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:

    • Trageți limbile din listă în ordinea în care doriți să fie verificate.

    • Selectați caseta de validare de lângă limbile pentru care doriți să se efectueze verificarea.

    • Dacă aveți un fișier de dicționar pe care doriți să-l utilizați, copiați-l în dosarul Spelling din dosarul Bibliotecă.

  4. Faceți clic pe OK.

  5. Asigurați-vă că meniul pop-up Ortografie este configurat la opțiunea Automat după limbă, apoi închideți fereastra de preferințe pentru tastatură.